Set de materiale informative pentru publicul general

set de instrumente de comunicare

Setul de instrumente oferă modele de materiale și recomandări privind modul în care organizatorii campaniei ar putea interacționa cu publicul larg pentru a promova utilizarea adecvată și responsabilă a antibioticelor.
Modelele de materiale cuprind mesaje-cheie și sloganuri, sigle și materiale vizuale, precum și materiale recomandate spre utilizare autorităților publice din domeniul sănătății din statele membre.

Instrucțiuni de utilizare a acestor materiale

Pentru alte informații detaliate și idei cu privire la modul de utilizare a acestor materiale și la organizarea unei campanii privind automedicația cu antibiotice, consultați nota orientativă.

Condiții de utilizare

Permisiunea de a utiliza materialele de comunicare ale campaniei „Ziua europeană de sensibilizare cu privire la utilizarea antibioticelor” este acordată tuturor organizațiilor fără scop lucrativ și asociațiilor din domeniul asistenței medicale, precum și autorităților sanitare europene și organismelor guvernamentale care realizează campanii axate pe reducerea rezistenței la antibiotice și promovarea utilizării adecvate a antibioticelor.

Toate celelalte entități trebuie să obțină consimțământul ECDC înainte de a utiliza materialele de comunicare ale campaniei „Ziua europeană de sensibilizare cu privire la utilizarea antibioticelor”. Pentru a obține permisiunea de utilizare a acestor materiale, vă rugăm să contactați: EAAD@ecdc.europa.eu

ECDC ar dori să vă cunoască opinia!

ECDC ar fi interesată să afle cum și unde sunt utilizate materialele de comunicare ale campaniei, îndeosebi dacă considerați că inițiativele dumneavoastră ar putea fi enumerate pe pagina de „Activități naționale” a acestui site web. Dacă aveți întrebări cu privire la materiale, vă rugăm să contactați: EAAD@ecdc.europa.eu

Mesaje cheie

Mesaje cheie pentru publicul larg

Luarea de antibiotice din motive greşite, de exemplu în caz de răceli sau gripă, nu vă aduce beneficii