Paolo

cazuri reale ale pacienților
Paolo - Patient story

Paolo a contractat o infecție urinară gravă cu o tulpină de E.coli rezistentă la numeroase antibiotice. Au fost necesare două luni și trei cicluri de tratament cu antibiotice diferite pentru ca infecția să fie tratată cu succes. Nimeni nu știe de unde a contractat Paolo infecția.

Paolo este profesor la Universitatea din Roma, Italia, şi are 55 de ani. În august 2010, Paolo a plecat singur cu barca cu motor la Ponza, o insulă mică din largul coastei Italiei. După ce a ajuns pe Ponza, a simţit că avea simptome caracteristice infecţiei tractului urinar, dar, la momentul respectiv, nu le-a acordat prea multă atenţie, crezând că simptomele se puteau datora deshidratării din cauza căldurii verii.

Însă, după o perioadă, a făcut febră şi a avut frisoane, iar simptomele de infecţie a tractului urinar s-au intensificat. Paolo s-a consultat cu cumnatul său, care este medic şi care îşi petrecea vacanţa în Ponza. Cumnatul i-a sugerat să ia ciprofloxacină, un antibiotic din clasa fluorochinolonelor, care este unul dintre antibioticele cele mai frecvent utilizate în infecţiile tractului urinar. Ciprofloxacina se poate administra pe cale orală, aşadar este uşor de luat şi, în general, este eficientă în tratarea infecţiilor tractului urinar. În următoarele trei zile, starea de sănătate nu s-a îmbunătăţit, iar febra nu a scăzut. În ciuda acestui lucru, Paolo a continuat tratamentul cu ciprofloxacină încă o săptămână sau mai mult, în speranţa că se va simţi suficient de bine pentru a reveni cu barca cu motor la Roma şi pentru a solicita o examinare medicală completă şi teste de laborator.

Paolo era pe insula Ponza, fără nicio posibilitate de efectuare a testelor de laborator pe probe de urină, pentru a înţelege mai bine cu ce tip de antibiotice putea să combată microbii. Ştia că este important să cunoască rezultatele examenului de urocultură, pentru ca doctorul să-i prescrie antibioticul corect.

Fiindu-i teamă să se întoarcă singur la Roma cu barca cu motor în cazul în care i se făcea foarte rău, l-a însoţit cumnatul său. După ce a sosit pe continent, s-a dus imediat la un spital mare din Roma, în care i s-a efectuat urocultura şi examenul clinic, acestea confirmând că prezenta o infecţie complicată a tractului urinar. De asemenea, s-a detectat că prostata era mărită, aceasta fiind cauza posibilă a infecţiei.

Urocultura a indicat o infecţie cu o bacterie denumită Escherichia coli (E. coli), care a produs o beta-lactamază cu spectru larg (ESBL) şi care era rezistentă la numeroase antibiotice, inclusiv la ciprofloxacină. Rezultatele de laborator au arătat că singurele antibiotice la care era sensibilă bacteria E. coli din organismul lui Paolo erau amoxicilina/ acidul clavulanic, trimetoprim‑sulfametoxazol, fosfomicina şi, în sfârşit, o clasă de antibiotice de ultimă generaţie, denumite carbapeneme. Paolo nu putea lua trimetoprim‑sulfametoxazol, un agent antibacterian care se administrează pe cale orală, fiind alergic la acesta. Carbapenemele se pot administra numai intravenos, ceea ce însemna să stea o vreme în spital. I s-a prescris amoxicilină/ acid clavulanic, pe care le-a luat pe cale orală timp de patru săptămâni. Starea de sănătate s-a ameliorat, dar la patru zile de la terminarea tratamentului, a început să facă din nou febră şi simptomele infecţiei tractului urinar au reapărut.

Atunci, i-a telefonat unui prieten specialist în boli infecţioase, care i-a sugerat să ia fosfomicină pe cale orală, în doza corectă specifică infecţiei lui. A urmat acest tratament 21 de zile. Simptomele au dispărut după terminarea tratamentului şi de atunci este sănătos.

Notă: observaţii cu privire la caz

În timp ce era în vacanţă, Paolo a dezvoltat o infecţie complicată a tractului urinar, cu o bacterie izolată de E. coli, ce a produs beta-lactamaze cu spectru larg (ESBL). ESBL sunt enzime care dau rezistenţă bacteriilor, cel mai frecvent E. coli şi Klebsiella pneumoniae, la majoritatea antibioticelor beta-lactamice, printre care penicilinele, cefalosporinele şi aztreonamul. S-a identificat că bacteria E. coli din organismul lui Paolo era sensibilă numai la amoxicilină/ acid clavulanic, trimetoprim‑sulfametoxazol, fosfomicină şi la carbapeneme, o clasă de antibiotice de ultimă linie, care reprezintă tratamentul cel mai recomandat în combaterea bacteriilor ce produc ESBL.

Punctele importante ce trebuie evidenţiate în acest caz sunt că Paolo a dezvoltat o infecţie cu E. coli extrem de rezistentă, dobândită în comunitate. Este de remarcat faptul că E. coli din organismul său prezenta rezistenţă la fluorochinolone, o clasă de antibiotice care se poate administra şi pe cale orală în vederea tratării infecţiilor tractului urinar, inclusiv a infecţiilor complicate.

Carbapenemele la care era sensibilă E. coli din organismul său sunt antibioticele cele mai recomandate la pacienţii cu infecţii provocate de bacteriile producătoare de ESBL. În afară de carbapeneme, care se administrează intravenos şi necesită o perioadă de internare în spital, pacientul putea lua doar puţine antibiotice care să fie eficiente în combaterea infecţiei sale şi numai câteva care puteau fi administrate pe cale orală.

În plus, era alergic la unul dintre antibiotice, trimetoprim‑sulfametoxazol. Antibioticul pe care Paolo l-a luat în cele din urmă a fost amoxicilină‑acid clavulanic, care a fost administrat oral. Acest antibiotic poate să apară ca fiind sensibil în testele de laborator, însă, în realitate, nu este eficace în combaterea ESBL produsă de E. coli când este utilizat ca tratament la oameni. Acesta este motivul pentru care starea de sănătate păruse să se amelioreze în timpul tratamentului cu amoxicilină‑acid clavulanic, dar infecţia nu a fost eradicată şi a recidivat după perioada de tratament.

Este îngrijorător că astfel de bacterii extrem de rezistente se răspândesc în comunitate şi provoacă infecţii la pacienţi care nu au niciun contact cu mediul spitalicesc. La nivel global, bacteriile producătoare de ESBL sunt considerate a fi cauza infecţiilor dobândite în comunitate, cu o frecvenţă foarte mare a infecţiilor tractului urinar. Este important ca tratamentul să se realizeze prin utilizarea antibioticului corect, pentru că aceste tipuri de bacterii extrem de rezistente pot înrăutăţi starea de sănătate a pacienţilor şi pot avea consecinţe mai.